Salvamontiștii argeșeni avertizează că sezonul rece aduce în zona montană înaltă viscole și rafale puternice, care pot ...
Incendiul a izbucnit vineri seara, 23 octombrie, la Kehlsteinhaus, cunoscută drept „Cuibul Vulturului”, în apropierea ...
Într-un mesaj publicat sâmbătă, 24 octombrie, pe Facebook, Luca Niculescu a vorbit despre participarea sa la Forumul ...
“Un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ au intervenit în localitatea Saroş pe Târnave la un accident rutier în care un biciclist ...
Evenimentul „Ursulinele – Memoria care construiește viitorul” este programat între orele 15:00 și 16:00 și pornește de la o ...
AMNA aduce în prim-plan, prin piesa „Iubire de fațadă”, tema relațiilor în care imaginea din exterior nu reflectă întotdeauna ...
Programul vizează perioada noiembrie 2026 – aprilie 2027 și stabilește responsabilitățile serviciilor publice și ale ...
Între orele 11:00 și 15:00, la Târgul de țară, vor avea loc un atelier de zacuscă la ceaun, demonstrații de conservare a ...
Tot duminică este programată conversația publică „Rezonanțe urbane. De la Strada Arhivelor la Piața Schiller”. La discuție ...
Competiția, ajunsă la cea de-a 17-a ediție, păstrează perioada tradițională de desfășurare, în prima săptămână a lunii iulie.
Pentru mineri, Sfânta Varvara este un simbol al ocrotirii în fața pericolelor din subteran. Prezența statuetei în zona ...
Avertizarea Administrației Naționale de Meteorologie a fost emisă sâmbătă, 24 octombrie, și a intrat în vigoare la ora 8:00.